VISUL UNEI NOPŢI DE …TOAMNĂ NOAPTEA NR 2. VISUL NR. 2
December 5th, 2009APUS DE SOARE…în vie
Epopee tragicomică de largă respiraţie…din care s-a inspirat unul DE pe LA VRANCEA, autorul unei schiţe cu aproximativ acelaşi nume.
,,Şi doar ce plecă-mpăratul”, nevastă-mea adică, la servici, că am reluat fără zăbavă, cu îndârjire şi încrâncenare, cercetările.Trăgând învăţămintele cuvenite după primul experiment, recunosc, nu tocmai reuşit, am luat măsuri ferme de siguranţă şi precauţie: pentru atenuarea efectului brutal, exploziv, devastator al primului test, am hotarât de comun acord cu secretara mea, căţeaua, să introducem noi elemente în ecuaţie. Adică o mână de nuci, nu multe, cam vreo sută…şi niţică sare.
Intuiţia genială : deşi acru, negru şi urât, v-am mai spus, doar ce stătuse din fiert, cele două kile au mers uşor, fără poticneli, ca unse. Remarcaţi vă rog că am păstrat o constantă : cantitatea.
Efectul…cel scontat şi peste cele mai optimiste aşteptări : un somn dulce, lin, uşor ca un zbor de fluture, ca un vânticel de mai, ca superbul, splendidul, strălucitorul păr al Elenei Udrea fâlfâind în bătaia aceluiaşi vânticel. Sau vântişor. Sau vântuleţ.
Visam…că eram, ,,acolo unde eu să mor aş vrea”, vorba poetului - dar nu anul ăsta şi nici la anul…că n-au intrat zilele-n sac- în vie, la mine la Vameş, întins sub nuc cu sapa la cap, privind spre cerul senin, albastru, la cârdurile de berze ce pluteau maiestuos, în cercuri largi, din ce în ce mai largi, se pregăteau de ducă pesemne(ca PSD-ul), sus, sus, tot mai sus…,,că acolo-i şi Iancu dus, la Vidra de Sus.”
- Ce a fost asta? Mă scuzaţi, efect de microfonie, conferinţă de presă la PRM, am să dau aparatul de radio mai încet. Reiau ideea.
Visam că eram, ,,acolo unde eu să mor aş vrea”, vorba poetului - dar nu anul ăsta şi nici la anul…că n-au intrat zilele-n sac- în vie, la mine la Vameş, întins sub nuc cu sapa la cap, privind spre cerul senin, albastru, la cârdurile de berze ce pluteau maiestuos, în cercuri largi, din ce în ce mai largi, se pregăteau de ducă pesemne(ca PSD-ul), sus, sus, tot mai sus…,,că acolo-i şi Iancu dus, la Vidra de Sus”.
Iar…Al dracu’ microfonie. Al dracu’ aparat de radio. Al dracu’ Vadim! Gata, l-am scos din priză! Am dat cu el de pământ! L-am aruncat pe geam! Aparatul…Deci, reiau ideea.
Visam că eram în vie, ,,acolo unde eu să mor aş vrea”, vorba poetului…uite şi la ăsta…ce mai vorbă…asta-i vorbă?…alt loc nu şi-a găsit să moară? Şi poate îl pune dracu’ să moară acu,’ vara, să-mi strice frumuseţe de vie, să vină criminaliştii cu câini, cu martori, cu măsurători, cu televiziunile, să-mi mănânce strugurii, să-mi calce via, să se aleagă praful de munca mea…Dacă are de gând să moară după ce culeg via…cu multă plăcere, i-aş da bucuros şi o mână de ajutor, altfel să nu-l prind pe acolo că îi rup picioarele. Reiau.
Visam că eram, ,,acolo unde eu să mor aş vrea”, vorba poetului - dar nu anul ăsta şi nici la anul…că n-au intrat zilele-n sac- în vie, la mine la Vameş, întins sub nuc cu sapa la cap, privind spre cerul senin, albastru, la cârdurile de berze ce pluteau maiestuos, în cercuri largi, din ce în ce mai largi, se pregăteau de ducă pesemne(ca PSD-ul), sus, sus, tot mai sus…unde numai Geică a ajuns!
-Cum cine-i Geică? nu ştiţi cine-i Geică…
E cel mai mare aviator român judecând, strict, după pensie. Dacă judecăm şi după leafă şi sporuri, că are şi de astea, e cel mai mare român din toate timpurile. Mai mare ca Mihai Viteazu.’ Şi ca Ştefan cel Mare. La un loc. Mai mare şi ca Ţiriac. Şi ca Patriciu. Dar separat, că ăştia au conturi diferite la bancă.
-Cum adică mai avem şi alţii? Cine? Aurel Vlaicu…hm, ăsta după cât a zburat atâta pensie a mâncat!
-Traian Vuia…a zburat şi el, dar în Franţa, să-i dea Napoleon pensie, că la cât zbură aici, la noi, în spaţiul aerian carpato-danubiano-pontic, nici pensie de CAP nu merită.
-Henri Coandă? da, îl ştiu, a vrut şi el să zboare săracu’ dar i-a cam luat vaporul foc la decolare. Şi tot în Franţa. Că aici, la noi, pe plaiul strămoşesc n-avea loc…sau nu se găseau chibrituri…Să-i dea Bonaparte ajutor social!
În concluzie, foaie verde barză mare, tot nea Geică-i cel mai tare!
M-am săturat de berze. Cred că şi d-voastră. Reiau încă odată, o fi pleonasm dar n-am ce face că mă trecură sudorile, şi gata, trec la ciori.
Visam că eram, ,,acolo unde eu să mor aş vrea”, vorba poetului - dar nu anul ăsta şi nici la anul…că n-au intrat zilele-n sac- în vie, la mine la Vameş, întins sub nuc cu sapa la cap, privind spre cerul senin, albastru, la cârdurile de berze ce pluteau maiestuos, în cercuri largi, din ce în ce mai largi, se pregăteau de ducă pesemne(ca PSD-ul), sus, sus, tot mai sus, extrem de sus, nemaipomenit de sus…insensibile, cam nesimţite animalele astea (tot ca PSD-ul), la criza de care era cuprinsă ţara…
Le auzeam foşnetul aripilor, ciudat şi tulburător sunet, l-aţi auzit vreodată?, bănuiam…păcat, ascultam cu încântare albinele zumzăind molcom, zburând din floare-n floare, sticleţii ce trăgeau în guşă în nucul cel bătrân, pus de bunicul, iar căţeaua tolănită lângă mine, cu burta-n sus, sforăia fericită, şi ei îi place-n vie, dând din coadă şi apărându-mă de muşte…
Dar cum orice minune ţine numai trei zile, nici fericirea noastră nu ţinu prea mult. Un nor negru se abătu din senin peste noi. Era un stol de grauri răzbiţi de foame şi de alergătură pe mănoasele câmpii ale patriei, acum pârloagă, care se pogorî în pomi, cătând cu poftă la strugurii cei mari şi arătoşi ce tocmai dădeau în pârg. Şi cum o nenorocire nu vine niciodată singură, alt cârd, de ciori de data asta, trecu razant, în zbor la joasă înălţime, ca Mig-urile rămase fără motorină, croncănind sinistru şi trezindu-mi astfel căţeaua din somn, care o luă de nebună prin vie fugărind graurii, lasându-mă fără apărare, în faţa muştelor…Se porni şi un vânt turbat care împăştie toată frumuseţea şi splendoarea acelei minunate zi de vară…
Berzele o luară de năuce care încotro, cred că după Geică, Elena Udrea spre agenţia de ocupare a forţei de muncă din municipiul Pleşcoi, să-şi facă actele pentru şomaj, tocmai ce se anunţase că guvernul Boc făcut-a poc, Mihai Viteazu’ porni-n galop după tirurile cu turci să-i încolţească pe pod la Călugăreni, sau la Giurgiu, graurii spre alte zări de farmec pline, parcă spre combinat, iar ciorile…ciorile în zbor razant, la joasă înălţime, ca Mig-urile, spre satul vecin, sat cu oameni harnici şi gospodari care aveau de toate unii, multe alţii, iar cei mai mulţi şi mai mulţi, adică aproape toţi, doar câte ceva, de la cei dintâi..
Patriciu luă cu împrumut o lopată de la un ţăran ce şedea frumos la poartă şi fuma o mărăşească, bună întrebarea de unde mărăşeşti, cred că de la Mărăşeşti, s-or mai fi găsind p-acolo, prin tranşee, vreun bax, două, ascunse de nemţi în timpul războiului, şi se apucă să sape într-o fântână. Nasul lui fin, de petrolist bătrân, simţise ceva…ce, nu ştia nici el prea bine…Lasă-l să sape dacă-i fudul şi nu întreabă, scăpasem io, bricheta-n apă!
Ţiriac o luă spre satul vecin, ăla de oameni gospodari, că era zi de târg, să caute o maşină la mâna a doua pentru logodnica lui, care nu era nici ea la prima, hai să-i zic aşa, dar nu-i aşa, mână!
Rămas-am singur, de strajă la hotare, cu căţeaua mea credincioasă şi cu Ştefan cel Mare şi Sfânt, să apărăm glia strămoşească de invadatori…chit că-s grauri chit că-s ciori.
Luându-mă pe ocolite, ca la Războieni sau Podul Înalt, nu sunt sigur că nu prea m-am omorât nici cu şcoala, nici cu istoria şi nici cu munca, din vorbă-n vorbă, hara-hara, tura-vura, despre fotbal, despre femei, despre una, despre alta, am ajuns şi la punctul principal al ordinei de zi : starea naţiunii, adică a Moldovei.
-Ia zi oştene, cine eşti şi ce-nvârteşti p-acilea, că după armă eşti oştean.
-Mărite Doamne nu-s oştean, am fost dar m-am lăsat, sergent, la vatră.
-Ăi fi boier, dar nu arăţi!
-Păcatele mele, io boier, am alergie la boierie. Io nu-s boier io mi-s şomer.
-Adică tot un fel de boier, că sună cam la fel…
-Cum zici matale Doamne…
-Dar ia zi colea, eşti moldovean sau vreo păgână de iscoadă, din ce neam te tragi?
- Moldovean curat Măria Ta, moldovean din ai lui Ajder- aşa o chema pe bunica din partea tatei, Ajder- iar bunicul machedon, urmaş a lui Alexandru, poate îl ştii Mărite Doamne, v-aţi fi întâlnit pe câmpul de bătaie, sau la o tablă, o canastă, un şpriţ acolo…Iar bunicii ceilalţi lipoveni Măria Ta…veniţi odată cu marea schismă la dreapta Ta credinţă, demult tare, când dumitale luptai cu turcii, cu tătarii, cu muscalii, leşii, goţii, hoţii, vizigoţii şi ostrogoţii, cu gepizii, cu saxonii, saxofonii, anglofonii, francofonii, rusofonii şi dracu’ mai ştie cu ce alte seminţii spurcate de lifte păgâne te-ai mai fi luptat Mărite Doamne, că tare mai erai iute la mânie!
-Aha, vorba aia, mama rus, tata rus, numai Ivan moldovan. Bine oştene, se vede că eşti de ai noştri că dacă erai iscoadă…
-Iertare Măria Ta.
-Din ai lui Ajder zici…îi ştiu, vrednici bărbaţi, cu ursul subţioară şi trei turcaleţi în cârcă făceau flotări o sută la minut.
-Aşa-i Mărite Doamne, văd că-i ştii, eu nu pot nici zece că mă cam dor şalele…
-Dar Moldova, ia zi, cum o duce Moldova?
-O duce bine Măria Ta, o duce bine, deşi după alţi autori nu o duce, ci se duce. În rest e bine Măria Ta, e bine, chiar a început să facă pui…ne-ai lăsat una şi acum avem două!
-Dar oştenii, răzeşii, pe unde-mi sunt că n-am văzut niciunul?
- Oştenii, Mărite Doamne, îs cam împrăştiaţi; parte la Cetatea de scaun, la protest, care-s afiliaţi la ,,Cartel Alfa” sau la sindicatul ,,Sed Lex”, parte prin Irak, Afganistan, Pakistan, Kazakhstan,Turkmenistan, Kîrgâstan, Uzbekistan, Tadjikistan şi alţi urmaşi de ai lui Stan…Bran văd că a fost mai cuminte, nu prea ne-a lăsat urmaşi. Iar restul prin restaurante, baruri, cafenele, tare-i cald vara asta, şi scandaluri, că avem un Vodă arţăgos ce numai de gâlcevi se ţine…
-Răzeşii?
-Iar răzeşii Mărite Doamne îs bine, în pribegie, în bejenie, pe la Papa de la Roma, pe la împăratul Spaniei, cam peste tot, în construcţii, la căpşuni, baby-siter-i, la moşi, la babe, pe la bancomate, după galbeni Doamne, toată lumea după galbeni…
-Aha, bun aşa, vrednici oameni, adună galbeni să facă cetăţi…cum am văzut io colea, la Toflea, dar trebuiau mai înalte zidurile…şi mai groase…şi turnuri…mai multe turnuri, să avem unde să punem tunuri…
-Şi lansatoare de rachete Măria Ta, măcar vreo două…
-Dar ia să-mi spui tu mie acuma, că pari băiet deştept, văd că ştii şi latineşte, ce e aia ,,Sed Lex”, ceva cu sex cumva?
-Nu Măria Ta, Doamne fereşte, e sindicatul dregătorilor, ăia de pe la judecătorie, tribunal, curtea de apel, curtea constituţională, înalta curte, suprema curte, că-s multe al dracu’ şi curţile astea.
-Îmi place ce aud, oameni gospodari, bogaţi, cu multe curţi, asta înseamnă că-s pline de orătănii şi lighioane, nu?
-Pline Măria Ta, pline, chiar prea pline, dar cam lacome, mult prea lacome lighioanele astea.
- Dar orătăniile?
-Şi ele Doamne, şi ele…
-Văzut-am cetate mândră la târgul de la Dunăre, ce va să fie oare, cumva vreun paşalâc turcesc?
-Nici vorbă Măria Ta, e combinatul…face fier, face oţel, dar ai dreptate, tot un fel de paşalâc, numai că nu-i turcesc, e indian.
-Fier…bună treabă, vom face săbii, vom face scuturi, vom face tunuri, suliţi şi săgeţi…Dar cum le-ai zis la başbuzuci?
-Indieni, Măria Ta, indieni. Cam tot un fel de turci, Doamne iartă-mă…
-Indieni…ha, îi ştiu, a prins Jder Nistor unul…era pe flanc, la Războieni, cum îi zicea, cum îl chema… Metan, Metal, Mital…aşa ceva. Îl ştiu prea bine, voia să se tocmească…Cu mine! Noroc de tac-su, că era om bătrân cu părul alb şi mă cuprinse mila, de a scăpat cu viaţă. Mi-a adus în dar un zimbru, dar mai mare, şi cu trompă. L-am făcut pastramă. Pe zimbru…, şi galbeni exact câţi i-am cerut, că altfel…ştii că sunt iute la mânie.
-Ştiu Mărite Doamne, cum să nu ştiu, dar tare rău îmi pare că nu le-ai vândut Măria Ta combinatul, că nu s-ar fi tocmit la preţ, n-ar fi îndrăznit.
-Dar preacinstitele jupânese pe unde-mi umblă, că nu le-am văzut faţa?
-La Stambul Măria Ta, la Stambul, şi la Roma, şi la Madrid, şi la Paris, peste tot Mărite Doamne.
-Dar ce fac ele acolo, n-au treabă pe acasă?
-Luptă cu necredincioşii Doamne, cu păgânii, cu ienicerii, cu spahiii. Îi atrag la loc strâmt şi întunecos, pe înserat, cum ne-ai învăţat Măria Ta la Războieni, şi în luptă dreaptă, corp la corp Mărite Doamne, îi amăgesc, îi hărţuiesc şi-i obosesc până îi pun jos. Şi, acolo jos, scoţând untul din ei, îi biruiesc!
-Şi atuncea hop şi noi, cu oastea cea mare a ţării, călare pe ei!
-Hop şi noi, Măria Ta, hop şi noi…
- Bravos! Ce aud mă mângâie la suflet! Asta e mâna Răreşoaicei, bună muiere, aprigă muiere, vicleană muiere. Dacă mă punea dracu’ s-o iau de nevastă nu mai eram ,,cel Mare şi Sfânt” eram cel mic şi bleg. Inspirat am fost…
-Inspirat Mărite…
-Ei acum te las cu bine credinciosule oştean. S-a cam făcut seară. Iar la toamnă, după ce culegi via, să vii la mine la Suceava, te fac mare dregător. Ia zi, la ce pofteşti? Vistiernic, hatman, pârcălab? Ce vrei tu al tău să fie, că mi-ai fost slugă credincioasă şi drept mi-ai spus, făr’ de ocolişuri.
-Vistiernic nu Măria Ta, e unul Isărescu mai vrednic decât mine, că io-s cam spart la mână, dar dacă ai vreun post în schemă de paharnic mă mulţumesc doar cu atât.
- Paharnic zici? al tău să fie! Când vei veni la mine, la Suceava, să întrebi de hatmanul Flutur, să-i spui că vii din partea mea, el te va înfăţişa numaidecât privirii mele, sfetnic de taină şi paharnic, asta va fi să fie slujba ta.
-Mulţămesc Mărite Doamne, mai mult decât în visul meu, dar pot să spun că vin din partea lui Băsescu, mai repede să-mi facă voia?
-Cum vrei tu, dar să nu uiţi să aduci căţeaua, poate mergem la o vânătoare de zimbri sau de lupi, că văd în ochii ei că e deşteaptă foc, la fel ca tine.
-Am s-o aduc Măria Ta, dar lupi şi zimbri doar la ,,Animal Planet”, că p-acilea, pe la noi, doar maidanezi să mai vânezi (asta am spus-o mai în şoaptă, că auzea căţeaua şi tare se-ntrista săraca!).
-Rămâi cu bine Măria Ta, mergi sănătos, s-ajungi cu bine, dar grăbeşte-te că s-a făcut seară şi acum sună orologiul noaptea jumătate, şi, nu ştiu de ce, dar am impresia că iar ţi-ai uitat cheile acasă…
-Aşa-i vrednic şi viteaz oştean, deştept mai eşti, cum de-ai ghicit…dar spune-mi, rogu-te, pe unde să o iau că nu prea mai ştiu drumul?
-Pe aici Măria Ta, pe drumul de costişă ce duce la Vaslui ţii drept-nainte, pe urmă faci la stânga şi ieşi la şoseaua naţională. Până la Podul Turcului, iertare Doamne, ţii drumul drept, DN25, acolo faci iar stânga şi ieşi la drumul european 85 care duce drept la Suceava. În două, trei ore, depinde de viteza de croazieră dar vezi să nu depăşeşti 120 la oră că sunt radare pe drum, ajungi acasă, cam pe la miezul nopţii…
-Mulţămesc de sfat credincios străjer, să nu uiţi să vii la Suceava să-mi fii paharnic, şi căţeaua, să nu uiţi căţeaua!
-Voi veni Mărite Doamne dar să culeg via întâi. Pe urmă paharnic îţi voi fi până când moartea matale ne va despărţi sau în luptă vei pieri, că tare mai îmi place meseria asta de paharnic…Şi strungăria era frumoasă, nimic de zis, dar paharnic…e altceva, e visul meu de mic copil. Drum bun Mărite Doamne, drum bun, şi complimente acasă…
Cu ochii în lacrimi eu…cu lacrimi în ochi Măria Sa…dar ce plângea căţeaua…ţi se rupea sufletul nu alta, dom’ Băsescu e mic copil pe lângă dânsa, îl ajutai pe bătrânul Voievod să încalece pe şi mai bătrânul Catalan, strămoşul lui Cabestan sau Catamaran, na, că am uitat cum îl cheamă pe armăsarul Elenei Udrea, ,,cel botezat aşa în amintirea vremurilor de demult, când jună studentă la turism fiind, la Universitatea din Pleşcoi, făcea practica pe litoralul românesc făcând cu mâna vajnicilor marinari ce lăsau malurile să înfrunte vânturile, valurile, cu speranţa că se vor întoarce cât mai curând cu cala plină de blugi, cafea, whiski şi ţigări”.
Asta parcă am mai citit-o undeva, o fi scris-o vreun clasic încă în viaţă sau vreun contemporan de al meu dus demult în altă lume? Sper să nu fiu acuzat de plagiat, că nu candidez nicăieri, cel puţin nu anul ăsta…
Aşadar l-am ajutat pe Măritul Ştefan să se urce pe bătrânul şi credinciosul Catalan, strămoşul lui Cabestan sau Catamaran, care cal mi-a facut un mare bine, pentru asta fiindu-i recunoscător toată viaţa.
Cât stam noi la taclale, despre fotbal, despre femei, despre una şi cealaltă, bătrînul armăsar, subliniez că de Catalan e vorba ca să nu mai fiu întrerupt, mi-a făcut un mare bine pentru care îi voi fi veşnic recunoscător. Pe scurt, trăgând el cu urechea, nu ştiu care ureche, că are două, nu mă mai întrerupeţi vă rog, trăgând el cu urechea a auzit că nu prea îmi place munca, başca mă cam dor şi şalele, aşa că băiat fin fiind (de…cal de domnitor, un fel de Boc al zilelor noastre, dar mai voinic) m-a scutit de prăşit în vie păscând iarba scurt, scurt, foarte scurt, că nici o prăşitoare sau maşină de tuns iarba de la cele mai renumite firme de profil nu ar fi fost în stare să o facă mai bine. Aşadar veşnică recunoştinţă nobilului armăsar. Şi îl invit pe această cale pe d-nul Catalan, numai dacă i-a plăcut iarba din via mea, să vină şi la anul, să pască liniştit, măcar de vreo trei ori…
Petreceam cu privirea - lăcrămând discret în timp ce căţăua nu se mai oprea din plâns, din ăla cu sughiţuri - pe viteazul Voievod care se pierdea încet, încet, în zare…în negura serii…sunând la răstimpuri din corn…chemând mândrii viteji ai Moldovei…de prin baruri şi discoteci, să vină la el, la oaste.
Striga din când în când cu glas tunător ,,Veniţi copii, veniţi nepoţi şi strănepoţi, de ai mei, de-ai Vrâncioaiei, de-ai Răreşoaiei, de-ai hatmanului Arbore şi de-ai lui Ulea Spătarul, de-ai lui Gherman şi de-ai lui Boldur!, veniţi măi…veniţi şi voi, ai lui Ionescu, ai lui Popescu, veniţi la bătrânul Ştefan care v-a fost baci pân’ la adânci bătrâneţi.”
Şi iar dădea glas din corn…şi iar striga…cu glas tunător pe care nici personalul de Mărăşeşti de 20 şi 15 nu îl putea acoperi, că avea restricţie de viteză, 5km/h dar doar pân’ la Barboşi.
,,Veniţi măi”, glasul se auzea din ce în ce mai slab, chiar foarte slab…,,că Moldova n-a fost a mea, nu e a voastră şi nici a noastră”, şi aici se cam rupse filmul… Măritul Ştefan trecu dealul fără să mai aud continuarea şi să aflu a cui o mai fi Moldova…
O fi a lui Porumboiu? Tot ce se poate. Sau a lui Oprişan? Posibil. Sau a lui Flutur? Nu-i exclus. Sau a lui Mazăre? Ăsta-i din ţinuturile turceşti şi tătărăşti, nu-i de al nostru, dar nu-i mare lucru să fie chiar a lui! Că în Ţara Românească, mai abitir ca-n America sau Brazilia, totul e posibil. Chiar totul!
Noaptea se lăsa din ce în ce mai mult învăluindu-ne cu mantia ei tulbure, întunecată, plină de umbre şi mister, stelele începură a licări pe cer, greierii să ţârâie pre limba lor, păsări de noapte ţipau scurt, cu glas strident, înfricoşând căţeaua, în timp ce în depărtate depărtari se auzeau glasuri omeneşti, care în liniştea nopţii păreau neomeneşti, scoţând chiote grozave. Ce va să fie oare? Să fi prins osmanlâii pe Măritul Domn în ambuscadă? Sau să fi dat Vodă iama-n turcaleţi precum vulpea la coteţ? Sau vor fi fost braconierii, cu tractorul, după iepuri, la far? Nici una, nici alta, nici cealaltă!
Erau sătenii din satul meu cel drag, sat de oameni nu tocmai la fel de harnici şi gospodari precum cei din satul vecin, ăla de se duse Ţiriac la târg, să cumpere o maşină la mâna a doua pentru logodnica lui care nu era nici ea la prima, hai să-i spun aşa dar nu-i aşa, mână. Cum ziceam, erau oamenii din satul meu care se întorceau din satul vecin scoţând straşnice şi grozave chiote de bucurie…Dar nu veneau de la târg, ci de la parastas! Şi nu de la unul, ci de la trei. De, sat de oameni gospodari.
Plecaţi cu noaptea-n cap, nici nu răsărise bine soarele, abia acum se întorceau, obosiţi dar fericiţi, cu sentimentul creştinesc al datoriei împlinite după atâtea slujbe de pomenire…Pe lângă faptul că sunt harnici şi gospodari, cei din satul vecin, sunt şi profund evlavioşi, cei din satul meu…Mai ales când e vorba de vreo pomană! Darămite să fie trei!
Gândul îmi porni din nou hai-hui spre mândra Moldovă, spre patimile ei, spre mama…Spre mama lui Ştefan, adică. Dacă şi asta–i mamă…Poţi să-i spui mamă? Eu unul, nu pot.
Să trânteşti tu, femeie bătrână, uşa-n nas fiului tău, să-l goneşti de acasă, în toiul nopţii, ca pe un câine? Şi ce fiu…nu vreun strungar amărât cum am fost sau vreun şomer prăpădit aşa cum sunt, ci ditamai Domnul Moldovei? Ăsta-i suflet de mamă? Poate de mamă soacră! Aşa mai da! Mai înţeleg şi eu!
Dar ce mă miră mai mult şi mai mult, de ce nu se sesizează, din oficiu, instituţiile abilitate ale statului, poliţia, procuratura, direcţia pentru protecţia copilului, nu mai vorbesc de ministerul învăţământului care face, şi nu de azi de ieri, apologia persecutării, abandonului şi a relelor tratamente aplicate copilului în manualele de limba română! Şi ne mai mirăm când copiii noştri o iau razna, când o apucă pe căi greşite, asta dacă nu apucă mai întâi vreun topor, că le e mai la îndemână…
Şi gândul îmi zbura iar, ca o barză, ca un graur, ca o cioară, ca o cucuvaie, ca un fluture de noapte, bezmetic, la voia întâmplarii…exact spre DE85, drumul pe care se îndrepta Măritul Ştefan la trap sau la galop, deşi mai degrabă cred că la pas, spre mândra cetate de scaun a Moldovei.
Parcă îl vedeam înaintând cu greu, bară la bară, cu miticii care porniseră dis de dimineaţă spre nordul Bucovinei să viziteze, cică, mănăstirile clădite de Măritul Voievod. Şi unde aveau să ridice corturi şi focuri de tabără cu grătare, manele, friptane, pastrame şi mititei, de-ai fi zis că ne-au năpădit şi împresurat iarăşi, iertare Măria Ta, turcii!
Nota redacţiei
Aceste înscrisuri au fost găsite asupra autorului şi ne-au parvenit graţie brancardierului care l-a însoţit până la spitalul Sf. Apostol Andrei unde a fost internat în stare gravă, în secţia de terapie intensivă.
În urma anchetei noastre jurnalistice pentru aflarea adevărului în acest tragic şi misterios caz, am aflat următoarele:
Serviciul Român de Informaţii: Notă informativă
În urma activităţii de filaj desfăşurate în conformitate cu legislaţia în vigoare, suntem în măsură a preciza următoarele:
Ziua marţi, data 13, anul curent. Agent sub acoperire, Gem S. Boandă, deghizat în câine de vânătoare, a primit şi executat ordinul de urmărire şi înregistrare audio-video a numiţilor Ştefan cel Mare şi Sfânt, nume de cod Fane, şi a scriitorului xxx, secret de stat, nume de cod Şecspir. Înregistrarea audio transcrisă integral:
Fane - Bine ai venit viteaz şi credincios oştean, de când te aşteptam, credeam că nu mai vii…
Şecspir - Să trăieşti Măria Ta şi bine te-am găsit sănătos…Cum să nu vin? Mai am o lună şi îmi expiră ajutorul de şomaj şi unde dracu’, Doamne iartă-mă, mai găsesc eu slujbă bună ca asta? Doar la stat, dar a blocat Boc posturile şi nici nu-s membru de partid…
Fane – Adus-ai căţeaua ?
Şecspir - Adus Mărite Doamne.
Fane - Hai la vânătoare că nu mai pot, mi-e dor de-o vânătoare ca de mama (hm, mama, asta-i mamă? comentariu Şecspir).
Tot Fane - Ştiu Io, în Codrii Cosminului, nişte cotloane pe unde sălăşluiesc zimbrii cei bătrâni, ăia numai buni de pastramă.
Şecspir - Să mergem Măria Ta, să mergem… pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor!
Raport scris – Numiţii Fane şi Şecspir au pornit dis de dimineaţă, cu noaptea în cap, în căutarea Codrilor Cosminului pe care i-au găsit doar parţial, sub forma a două scânduri şi o şipcă, în formă de V, de la victorie probabil, şi pe care scria, pe şipcă, ,,Aici au fost şi asta-i tot ce a mai rămas din Codrii Cosminului, arie naturală protejată de Guvern, Parlament, Preşedinţie, Ministerul Mediului, Romsilva, etc..restul nu se distingea prea bine, scrisul fiind şters de ploaie, soare şi de vânt.
Din recentele noastre informaţii dacă ar mai fi mers încă puţin, numai oleacă, măcar până în Arabia Saudită, Siria, Liban, Pakistan, Afganistan, Kazakstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, şi alţi urmaşi de ai lui Stan, ar fi găsit şi restul. Rest care, tot după informaţiile noastre de ultimă oră, a plecat în excursie cu vaporul împreună cu mulţime de berbecuţi şi un berbec bătrân, nume de cod Omar Hayssam, cu forme legale şi aprobarea urmaşilor lui Stan : unii directori la Romsilva, alţii parlamentari, iar ceilalţi membri în Guvern. Că preşedinte era doar unul.
Facem precizarea că la această excursie au fost eliberate numai bilete dus, înapoi nemaivenind nici berbecuţii, nici cârlanul cel bătrân, nici sus numiţii codri şi nici măcar vapoarele! Se zice că ar fi venit doar ceva mărunţiş dar nu la noi ci, pe undeva, prin Elveţia. Dar de asta răspunde SIE!
Aşadar, canci zimbri! Şi lupi, şi urşi, şi etc. Singurii reprezentanţi ai regnului animal rămaşi din celebrii codri şi identificaţi cu precizie de serviciile noastre speciale, sunt un guzgan rozaliu care a încercat să-l sfideze pe Măria Sa, Fane, scoţând capul din cotlon dar a căzut răpus de colţii vigilentei şi fioroasei căţele, precum şi numiţii Cosmin Prepelicaru, nume de cod Cucu, un maidanez pripăşit împreună cu o pupăză prin fabrica unui mogul de presă, şi Cosmina Păsărina care actualmente nu ştim cu ce se ocupă dar tot prin Cetatea lui Bucur îşi zburleşte penele. Asta-i tot.
Serviciul de ambulanţă: raport de activitate.
Subsemnatul brancardier Gogu Targă, în ziua de marţi, data 13, am primit un apel telefonic de urgenţă, aproape de miezul nopţii, pe care l-am onorat în cel mai scurt timp posibil, respectiv în cinci minute. Şi trei ore…că maşina noastră nu avea anvelope pe dreapta faţă şi stânga spate, benzină, cutie de viteză, carburator, pompă de apă şi electromotor. În acest context ne-am prezentat imediat, numai io şi şoferul, întrucât d-şoara asistentă era prezentă la concursul ,,Miss Romania, Seringa de Aur’’ iar d-nul doctor ţinea o prelegere la simpozionul cu tema ,,Ieşirea din criză a sistemului sanitar românesc : metode moderne de eutanasiere a bolnavului’’.
La faţa locului am constatat următoarele : pacient de 53 de ani, mulţi înainte deşi nu cred, că am experientă şi am văzut destui în halul ăsta, aproximativ 1. 90, 80 kg, caucazian, ten măsliniu, faţa ovală, ochi căprui, păr cărunt tus scurt cu cărare pe dreapta, numărul 43 la pantofi, 48 la costum, 37 la tenişi, cam costeliv, cam subnutrit, dar bine hidratat, chiar prea bine, aflat în stare de comă relativ profundă. La primul consult sumar am depistat, de sus în jos următoarele afecţiuni-fractură craniu în vreo 14 locuri, hematom subdural, supradural, intradural şi extradural, nasul spart dintr-o altercaţie mai veche, ochii umflaţi ca la broscoi şi care nu reacţionau la lumină, dar dacă mă făceam cu ţigara la ei clipeau veseli, măsele vreo două şi dinţi cam trei, maxilarul spart, mandibula varză, asta pe partea dreaptă, pe stânga mandibula spartă şi maxilarul varză, limba nu ştiu dacă era încărcată şi dacă era roş în gât ca n-a vrut să deschidă gura nici cu levierul, patru coaste făcute zob, şase parţial zob, iar restul arătau mai bine, fiind numai oleacă frânte.În rest sănătos, voios, voinic. A fost intubat cu furtunul de la pompa de roţi a maşinii şi ventilat mecanic cu aceeaşi pompă de am făcut scurtă la mână până am ajuns la spital, unde l-am predat în perfectă stare medicului de gardă, între friptura de porc şi tortul miresii, care medic era şi naş la o nuntă dar şi de gardă în noaptea respectivă.
Secţia x poliţie-raport
Subsemnatul x, domiciliat în…, str, nr, bloc, scara, et, căsătorit, doi copii minori, unu în clasa a-3-a iar celălalt într-a patra B, nr. de telefon fix…, nr. telefon mobil…, id –messenger ,,rambo’’, adresa de e-mail ,,james bond@yahoo.com’’, 4 clase, stagiul militar satisfăcut la batalionul disciplinar de la Vânju Mare, agent de siguranţă şi ordine publică la secţia…, raportez, cu respect :
În seara de marţi, 13, anul curent, am fost sesizaţi din oficiu prin răcnete puternice şi zgomote şi mai şi, adresa respectivă fiind chiar lângă secţie, că s-a întâmplat un eveniment deosebit de deosebit. Prezentându-ne noi, io şi câinele de urmărire cu numele Alahh, cu doi de h, ce îl am în dotare să mă apere de infractori, am constatat următoarele.
La adresa respectivă o femeie sărmană, frumuşică, subţirică, udă leoarcă că ploua torenţial, frântă de oboseală şi de frig, venită de la muncă şi fără cheie, aplica lovituri puternice în uşa casei sale care nu vroia să se deschidă. La propunerea mea de a folosi armamentul din dotare , bineînţeles somând regulamentar şi trăgând în plan vertical un foc de avertisment, am fost refuzat categoric pe motiv că tocmai ce se anunţase de la guvern prin HG nr. xxx, că sau scumpit cu 50 la sută broaştele şi balamalele începând chiar cu aceeaşi zi. Aşadar, în faţa refuzului categoric am încercat să aplanez conflictul, adică să o fac să bată mai încet, întrucât deranja vecinii de la parter care vecini, dansând turceşte, din buric, pe ritmuri orientale, sărbătoreau creştineşte aghiazma casei unui cetaţean ce tocmai îşi schimbase faianţa şi gresia în baie. Şi care vecini, din cauza loviturilor puternice în uşă, nu înţelegeau exact ce spunea Nicolae Guţă în ultimul său hit, ceva cu ,,Ia duşmanii de pe mine, că îi sparg să moară măta!’’
Chiar în acel moment uşa se deschise brusc şi o matahală cu un obiect contondent, mai precis un făcăleţ, se repezi spre noi urlând ,,Turcaleţii lui Alah, acuşica vă fac praf!’’ Dar cu un singur h…Câinele din dotare, pe care îl cheamă după cum am precizat mai sus, Alahh, dar cu doi de h, şi care câine e mai mare în grad ca mine, deşi io sunt mai bătrân, şi care trebuia sa mă apere de infractori, nu sesiză h-ul în plus, şi crezând că de el e vorba o zbughi la sănătoasa lăsându-mă descoperit în faţa individului deosebit de periculos şi violent, ce continua să agite obiectul contondent deasupra capului. Până să dau io pagina, în minte bineînţeles, din manualul de autoapărare la capitolul,, Anihilarea infractorilor deosebit de periculoşi ce agită un obiect contondent deasupra capului’’, dar care pagină nu vroia să se dea din cauza stresului şi a vitezei cu care se precipitau evenimentele, am fost surprins să văd reacţia numitei femei sărmane, frumuşică, subţirică, udă leoarcă, frântă de oboseală şi de frig, venită de la muncă şi fără cheie.
Pe scurt, un croşeu şi mai scurt şi o laterală niţel mai lungă au restabilit definitiv şi irevocabil liniştea, ordinea şi legea, la adresa respectivă. Acestea au fost faptele la care am fost martor direct şi nemijlocit. Restul e treaba doctorilor.
Propuneri : neînceperea urmăririi penale asupra sărmanei femei, frumuşică, etc, şi fără cheie, fiind în legitimă apărare. Angajarea ei în structurile operative ale Poliţiei Române, departamentul antitero.
În ceea ce mă priveşte, acţionând cu fermitate, profesionalism şi inteligenţă, propun să fiu înaintat în grad, să primesc salariu de merit, o primă, iar pentru copiii mei unu în clasa a-3-a, şi unu într-a patra B, şi care sau săturat de lapte şi corn, măcar o dată pe săptămâna câte o bere şi doi mici. Iar câinele Alahh să primească vot de blam cu avertisment, dar fără oase, pentru trei luni. Sărut mâna, să trăiţi!
Institutul naţional de meteorologie
În ziua de marţi, 13, zona respectivă a fost bântuită de puternice furtuni şi vijelii, fulgere şi trăznete, de-ai fi zis că te afli la Suceava, pe vremea lui Ştefan Cel Mare, când cetatea era înconjurată şi bombardată cu tot armamentul din dotare, de turci. Iar ploaia torenţială ne-a surprins şi pe noi, oameni bătrâni, care mai avem oleacă până la pensie şi care prognozasem pentru ziua respectivă mult soare, vânt slab şi cer senin. Urmărind şedinţa Senatului din ziua precedentă nu am văzut nici măcar un singur senator scobindu-se în dinţi, de unde am dedus că o să fie vreme bună, neştiind că, datorită crizei economice mondiale bufetul Senatului rămăsese fără scobitori. Din păcate, şi aici ne facem autocritica, nu am urmărit şi şedinţa din Camera Deputaţilor, că acolo mai erau… Asta e, se mai întâmplă, ne cerem scuze celor ce au plecat fără umbrelă de acasă. Dar a mai ratat şi Hagi cât e el de Hagi, ba chiar şi Mutu, câte un unşpe metri, şi nu a murit nimeni, nu-i aşa?
Altă notă a redacţiei
Analizând cu atenţie rapoartele de mai sus, putem face cu multă uşurinţă o sinteză a desfăşurarii evenimentelor, aşa cum sau petrecut ele. Dar decât să o facem noi mai bine vă lăsăm d-voastră, cititorii noştri fideli, plăcerea. Noi nu ne putem exprima decât regretul pentru tragicul sfârşit al unei cariere ce se anunţa atât de promiţătoare, şi al cărei apogeu se întrezărea la sfârşitul anului viitor, undeva, la Stockholm. Avea toată viaţa înainte, toate şansele să ajungă al doilea cetăţean de origine română laureat al premiului Nobel.
După cel mai mare cârnat din lume, dupa cea mai lungă funie de ceapă, după cea mai mare, şi mai galbenă, şi mai moale dar mai tare mămăligă, după ce o nemţoaică de origine română luase marele premiu, nu, nu la loto, de premiul Nobel e vorba, era absolut firesc şi perfect logic ca şi un rus (lipovean) cu aceeaşi sănătoasă origine, să aibă acelaşi fericit destin.
Din nefericire soarta a fost crudă şi nemiloasă cu tânărul dar genialul scriitor. Dar cu Labiş a fost mai generoasă? Sau cu Eminescu? Asta e, din păcate, soarta geniilor în ţara noastra, deşi Vanghelie se simte, încă, foarte, foarte bine! Dar excepţiile, nu-i aşa, nu fac decât să întărească regula.
Rugăm pe această cale pe şeful secţiei terapie intensivă, reputat poet al perfuziilor dar şi anestezist al literaturii, să ne ţină la curent cu evoluţia postoperatorie a sărmanului scriitor.
Noi, având în vedere că am fost cei dintâi care l-au lansat pe orbita literaturii universale, nu putem decât să-i urăm strălucitului condeier să dobândească, chiar şi post-mortem, mult râvnitul premiu Nobel care i se cuvine cu prisosinţă, spre bucuria noastră, tristeţea duşmanilor şi fericirea oamenilor din satul său cel drag, atât de pioşi şi evlavioşi, în anumite circumstanţe…
Aşa să-i ajute Dumnezeu!